Jurnalul lui Matei
Ziua 1 — 03:17
La 03:17, Matei a deschis ochii fără să știe exact de ce.
Camera era întunecată, iar Ana dormea lângă el cu o mână ieșită de sub pătură. Pentru câteva secunde a rămas nemișcat, încercând să se convingă că poate adormi la loc.
N-a mers.
S-a ridicat încet, cu grija pe care o ai atunci când vrei să pleci din pat fără să trezești pe nimeni. A căutat papucii cu vârful piciorului și a ieșit pe hol fără să aprindă lumina.
Știa drumul.
Ba chiar începuse să-l știe prea bine.
În baie, lumina i s-a părut absurd de puternică. A clipit de câteva ori și s-a privit în oglindă.
— Iar?
Nu era o întrebare adresată cuiva.
Cu o seară înainte băuse două pahare cu apă înainte de culcare. Sau poate trei. La cină fusese și o bere.
Probabil asta era.
Întotdeauna exista o explicație simplă.
Apa. Berea. Cafeaua. Cina prea târzie.
Vârsta.
Matei avea 54 de ani și, în mintea lui, acesta era răspunsul universal pentru toate lucrurile mici care începuseră să funcționeze altfel decât la 35.
Genunchiul drept îl durea când cobora multe scări.
Ochelarii ajunseseră permanent lângă laptop.
După o masă prea grea, nu mai putea să adoarmă imediat.
Și, uneori, se trezea noaptea ca să meargă la baie.
Nu era nimic dramatic.
Doar că, în ultima vreme, „uneori” începuse să apară destul de des.
S-a întors în dormitor.
Ceasul arăta 03:22.
Ana se întorsese cu fața spre partea lui de pat.
— Ești bine? a întrebat fără să deschidă ochii.
— Da. Dormi.
Matei s-a întins și a tras pătura până la bărbie.
La 03:29 încă nu dormea.
La 03:41 și-a întors perna pe partea rece.
La 03:53 s-a uitat din nou la ceas și a regretat imediat.
Dimineața, alarma a sunat la 06:45.
Matei a oprit-o din prima, lucru pe care îl considera una dintre puținele lui calități de dimineață. A rămas însă câteva secunde cu ochii închiși.
Ana era deja în bucătărie.
Mirosul de cafea ajunsese până în dormitor.
Când a intrat, ceașca lui era pe masă.
— Ai dormit prost? l-a întrebat ea.
— Nu.
Ana s-a uitat la el.
— Te-ai ridicat iar azi-noapte.
Matei și-a pus zahăr în cafea.
— Am băut apă înainte să mă culc.
— Mhm.
Tonul acela al Anei putea însemna orice, de la „ai dreptate” până la „nu cred o secundă ce spui”.
— Ce? a întrebat Matei.
— Nimic.
Și chiar n-a mai spus nimic.
Matei și-a băut cafeaua, a verificat două mailuri pe telefon și, zece minute mai târziu, noaptea de la 03:17 nu mai părea importantă.
Așa se întâmplă cu lucrurile mici.
Dacă nu dor suficient, dacă nu te sperie și dacă până dimineață viața continuă aproape exact ca înainte, le pui undeva într-un colț al minții.
Nu le dai un nume.
Nu le numeri.
Nu te întrebi de ce se întâmplă.
La 08:10, Matei a ieșit pe ușă.
Înainte să plece, a trecut încă o dată pe la baie.
Doar ca să fie sigur.
Ana l-a văzut.
Nu a spus nimic.
Matei nici măcar nu și-a dat seama că o făcuse.
Unele schimbări nu încep cu un semnal de alarmă
Încep la 03:17, într-o casă în care toată lumea doarme.
Și, de cele mai multe ori, primul lucru pe care îl faci este să găsești o explicație.
„Am băut prea multă apă.”
Mâine, Matei va avea o altă explicație.
Jurnalul lui Matei — o poveste despre schimbările mici pe care ajungem să le considerăm normale.
Citește și: de ce apar urinările frecvente noaptea
Evaluează-ți simptomele urinare:https://www.prostamill.ro/test-simtome-urinare
Urmează: Ziua 2 — Locul de la margine
Până atunci vezi unde poti găsi Prostamill în farmaciile partenere.
Comentarii